Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Kievul îi avertizează pe ucrainenii implicaţi în referendumurile pentru unirea cu Rusia că vor fi acuzaţi de trădare

Ucrainenii care ajută la desfăşurarea referendumurilor pentru unirea cu Rusia din teritoriile ocupate de forţele ruse vor fi acuzaţi de trădare, a avertizat consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, relatează Agerpres.

Într-un interviu acordat ziarului elveţian Blick, oficialul de la Kiev a anunţat că "avem liste cu numele persoanelor implicate într-un fel sau altul". "Vorbim de sute de colaboratori. Ei vor fi urmăriţi penal pentru trădare. Pot fi condamnaţi la închisoare pe cel puţin cinci ani", a adăugat el.

Ucrainenii care au fost obligaţi să voteze nu vor fi pedepsiţi, a precizat Podoliak.

Oficiali ucraineni au informat despre urne mobile duse din uşă în uşă şi locuitori din teritoriile controlate de ruşi obligaţi să voteze în faţa forţelor de securitate susţinute de Moscova.

Rusia vrea să anexeze 15% din teritoriul Ucrainei

Prin referendumurile în care votarea se încheie marţi, Rusia intenţionează să anexeze regiunile Herson, Lugansk, Doneţk şi Zaporojie, care împreună reprezintă circa 15% din teritoriul Ucrainei. Votarea a început vineri, iar parlamentul Rusiei va aproba probabil rezultatele şi anexarea în câteva zile.

Forţele ruse nu controlează complet niciuna din aceste regiuni, iar luptele continuă pe toată linia frontului. Ucrainenii raportează că au avansat în continuare după ce au respins ocupanţii ruşi din provincia Harkov la începutul lui septembrie.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat voalat că ar putea recurge la arme nucleare pentru a apăra teritoriul Rusiei, care ar include şi regiunile ucrainene eventual anexate.

Ministerul britanic al apărării a comunicat marţi că Putin va anunţa probabil vineri, într-o declaraţie în faţa parlamentului de la Moscova, aderarea la Federaţia Rusă a regiunilor ucrainene ocupate.

Ucraina şi Occidentul consideră referendumurile o farsă şi au anunţat deja că nu vor recunoaşte rezultatele.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE