Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât amânarea cu încă o săptămână pentru recursul în casație formulat de Elena Udrea.
Judecătorii vor da pronunțarea în cazul cererilor fostului demnitar de eliberare temporară din penitenciar și de sesizarea a CCR și CJUE pe 29 iunie.
Udrea a fost condamnată definitiv pentru fapte de corupţie în iunie 2018, când se afla în Costa Rica. Recursul său în anulare a fost respins în 7 aprilie, iar în prezent se află în curs o altă cale de atac extraordinară împotriva sentinţei. La aceeaşi dată, autorităţile române au emis pe numele ei un mandat de arestare, reaminteşte un comunicat al CEDO. Udrea a fost arestată în aceeaşi zi în Bulgaria, în timp ce încerca să ajungă în Grecia, a mai reţinut instanţa de la Strasbourg.
Mandatul european a fost confirmat de justiţia bulgară, iar ca urmare Udrea a sesizat marţi CEDO, solicitând suspendarea de urgenţă a executării mandatului european de către autorităţile din Bulgaria. Ea a cerut totodată să nu fie extrădată în România, potrivit Agerpres.
Udrea a invocat în sprijinul cererii sale mai multe articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arătând în special că urmează să fie închisă în condiţii necorespunzătoare, din cauza supraaglomerării penitenciarelor din România. Ea a afirmat şi că a primit ameninţări cu moartea în timp ce se afla în arest preventiv. De asemenea, a susţinut că a fost condamnată de o instanţă constituită nelegal, care nu a fost independentă şi imparţială, a mai reţinut CEDO.
Argumentele ei nu i-au convins pe magistraţii europeni, care "au decis să respingă aplicarea măsurii provizorii", a comunicat CEDO, fără a-şi motiva decizia.
Decizie amânată și în cazul lui Oprescu
Și în cazul fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, judecătorii au amânat decizia pentru data de 23 iunie.
Tribunalul București se va pronunța atunci cu privire la contestația avocaților fostului primar al Capitalei, care au solicitat anularea condamnării la 10 ani și opt luni de închisoare cu executare primită de Sorin Oprescu.
Acesta a fost condamnat definitiv, luna trecută, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, constituire a unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu. La momentul condamnării, însă, fostul edil părăsise deja România, iar autoritățile au emis un mandat de urmărire internațională pe numele său.
La trei zile după condamnare, Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia, dar Curtea de Apel din Atena l-a eliberat ulterior pe o cauțiune în valoare de 5.000 de euro.