Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy s-a predat marți pentru executarea pedepsei de cinci ani de închisoare. În această dimineață, fostul șef de stat și-a părăsit locuința din Paris, însoțit de soția sa, Carla Bruni, pentru a se prezenta la penitenciarul La Sante.
Fostul președinte Sarkozy a depus deja o cerere de eliberare
Fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, închis marți dimineață la penitenciarul La Santé din Paris, a depus imediat o cerere de eliberare, potrivit declarațiilor avocatului său, Christophe Ingrain.
Avocatul a calificat încarcerarea lui Sarkozy drept o „rușine”.
Instanța are la dispoziție până la două luni pentru a se pronunța asupra cererii fostului șef de stat, însă termenul ar putea fi mai scurt. „În orice caz, va fi vorba de trei săptămâni, cel mult o lună de detenție”, a precizat Ingrain la postul de radio Europe 1.
„Este un moment crucial. Nu îmi e frică. Voi intra cu capul sus, chiar și pe poarta închisorii”, a declarat Nicolas Sarkozy.
Sarkozy își va executa pedeapsa la închisoarea La Sante din Paris. Va fi izolat, ca deținut, din motive de securitate, având în vedere că este vorba despre un fost președinte al statului francez.
Va avea o încăpere de 12 metri pătrați. Din informațiile care vin dinspre Hexagon, Sarkozy va avea acces la telefon și la televizor contracost.
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost primit în mod discret de actualul șef al statului Emmanuel Macron la Palatul Élysée din Paris, vineri, cu cinci zile înainte de începerea executării pedepsei cu închisoarea, potrivit Euronews.com.
Un tribunal din Paris l-a găsit pe Sarkozy vinovat de conspirație criminală în legătură cu presupusa finanțare libiană a campaniei sale prezidențiale victorioase din 2007, în septembrie, și l-a condamnat la cinci ani de închisoare.
Pedeapsa cu închisoarea urmează să înceapă marți.
„Era normal ca, la nivel uman, să-mi primesc unul dintre predecesorii mei”, a afirmat Macron, în momentul în care a fost întrebat despre vizită.
Ce cărți va lua Sarkozy în celulă
Sarkozy, care a fost președinte al Franței în perioada 2007 - 2012, și-a susținut întotdeauna nevinovăția și a contestat decizia prin care a fost condamnat.
Într-un interviu acordat cotidianului Le Figaro și publicat duminică, Sarkozy a declarat că va intra în închisoare „cu capul sus” și că va lua cu el o biografie a lui Iisus și romanul Contele de Monte Cristo.
„Voi merge să-l vizitez la închisoare”, a afirmat luni ministrul Justiției, Gérald Darmanin, într-un interviu acordat postului de radio France Inter, recunoscând că simte „o mare tristețe” la gândul că fostul președinte este încarcerat.
Aceste afirmații au fost criticate în termeni duri de cel mai mare sindicat al magistraților din Franța, USM, care l-a acuzat pe Darmanin că și-a „confundat atribuțiile”.
În calitate de ministru al Justiției, Darmanin s-a apărat, spunând că are dreptul să „viziteze orice închisoare și orice deținut oricând dorește” și că este „responsabilitatea sa să asigure organizarea corespunzătoare a acestei detenții extraordinare”.
De asemenea, fostul prim-ministru Édouard Balladur l-a vizitat pe Sarkozy la domiciliul său luni, în timp ce președintele Senatului, Gérard Larcher, și-a exprimat „tristețea” privind decizia de condamnare și a lăudat „curajul” lui Sarkozy.
Fostul președinte François Hollande a lăudat independența sistemului judiciar, subliniind în același timp „ce poate însemna această închisoare pentru un om care a condus Franța”.
Sarkozy, încarcerat într-o secție specială a închisorii
Condamnarea la închisoare a lui Sarkozy înainte de procesul de apel a stârnit controverse în Franța.
Condamnarea sa este „executorie provizoriu”, ceea ce înseamnă că nu poate fi suspendată în așteptarea apelului și că Sarkozy nu a putut evita închisoarea.
Avocații săi vor putea solicita eliberarea sa din prima zi de detenție. Instanța are la dispoziție maximum două luni pentru a lua o decizie. Dacă cererea va fi respinsă, Sarkozy va avea posibilitatea de a depune o altă cerere.
La vârsta de 70 de ani, Sarkozy ar putea fi încarcerat într-o secție specială a închisorii pariziene Santé destinată persoanelor vulnerabile, datorită vârstei și faimei sale publice.
În verdict, judecătorii l-au achitat pe fostul lider de alte trei acuzații, printre care corupție pasivă, deturnare de fonduri publice libiene și finanțare ilegală a campaniei electorale, afirmând că nu există dovezi care să demonstreze că banii transferați din Libia ar fi fost folosiți pentru campania sa din 2007 sau pentru îmbogățirea personală.
