Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Foreign Policy: Rusia recrutează din rândul forțelor de comando afgane, antrenate și abandonate ulterior de Statele Unite

Mai mulți membri ai Corpului Național de Comando al Armatei afgane, recrutați și antrenați timp de mai mulți ani de către forțele militare ale Statelor Unite, dar abandonați ulterior după retragerea din Afganistan, susțin că sunt contactați frecvent de către reprezentanți ai armatei ruse, cu scopul de a lupta ca mercenari în Ucraina, potrivit unui articol publicat în Foreign Policy.

Forțele de comando afgane aveau un efectiv care se ridica la 20.000 – 30.000 de militari. În decursul celor aproape 20 de ani, aceștia au participat la diferite misiuni, alături de forțele americane din Afganistan. Ulterior, după decizia Statelor Unite de a se retrage din Afganistan în vara lui 2021, forțele afgane de comando au fost abandonate, iar țara a căzut în mâinile talibanilor. Doar câțiva oficiali de rang înalt și ofițeri superiori au fost evacuați odată cu retragerea americanilor. Mii de soldați s-au refugiat în statele vecine, în special Tadjikistan și Uzbekistan pentru a scăpa de talibanii care îi vânau. Câțiva au rămas în Afganistan, ascunzându-se pentru a evita să fie capturați și executați.

90 de miliarde de dolari pentru Forțele Afgane de Apărare

Statele Unite au cheltuit aproximativ 90 de miliarde de dolari pentru a construi Forțele Naționale Afgane de Apărare și Securitate. Deși forțele militare afgane în întregimea lor s-au dovedit a fi incompetente, capitulând în fața ofensivei talibane, forțele de comando sunt considerate o cu totul altă poveste, fiind antrenate de redutabilii Navy Seals și SAS-ul britanic.

Între timp, luptătorii afgani au început să primească mesaje de la recrutori ruși care le promit o recompensă generoasă pentru a participa de partea Rusiei în războiul din Ucraina. Unii dintre foștii soldați spun că au fost contactați pe WhatsApp și Signal cu oferte de a se alătura unei așa-zise „legiuni străine” pentru a lupta în Ucraina. Un fost membru al forțelor de comando afgane, ascuns în Aganistan, a spus că a ajutat mai mulți foști colegi să intre în contact cu un birou de recrutare aflat la Teheran. Recruții ajuneau în Iran, iar de acolo erau duși în Rusia.

Nu este clar în numele cui acționează recrutorii ruși, dar sursele sugerează că grupul de mercenari Wagner se află în spatele acestei acțiuni. Grupul Wagner, prezent pe teritoriul Ucrainei, a fost înființat de Evgheni Prigozin, un apropiat al președintelui rus, Vladimir Putin.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE