Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

După hotărârea privind binecuvântările pentru cuplurile de acelaşi sex, papa Francisc denunţă ideologiile inflexibile

Papa Francisc a avertizat joi împotriva poziţiilor ideologice inflexibile, care pot împiedica Biserica să vadă realitatea şi să progreseze, la câteva zile după ce a aprobat o declaraţie care autorizează binecuvântările pentru cuplurile de acelaşi sex, hotărâre care a fost criticată de conservatori, informează Reuters.

Suveranul pontif, care a împlinit duminică 87 de ani, a făcut aceste comentarii cu prilejul urărilor tradiţionale către membri ai Curiei, administraţia centrală a Vaticanului.

În primii ani de pontificat, papa Francisc transmitea, cu prilejul urărilor de Crăciun, critici aspre la adresa birocraţiei, pe care o asocia cu ''suferinţă'' şi ''boală''.

Joi, el a amintit de dezbaterea continuă dintre progresişti şi conservatori, la 60 de ani după Conciliul Vatican II, care a condus Biserica în lumea modernă.

''Să rămânem vigilenţi la poziţiile ideologice rigide care deseori, deghizate în bune intenţii, ne separă de realitate şi ne împiedică să progresăm'', a spus el.

''Suntem chemaţi în schimb să pornim şi să călătorim, precum Magii, urmând lumina care doreşte întotdeauna să ne conducă, câteodată de-a lungul unor poteci neexplorate şi a unor drumuri noi'', a spus el.

Deschiderea Papei pentru binecuvântările acordate cuplurilor de acelaşi sex a fost apreciată

Luni, papa Francisc a aprobat o hotărâre potrivit căreia preoţii pot oficia binecuvântări ale cuplurilor de acelaşi sex în anumite condiţii şi atâta timp cât binecuvântările nu sunt asemănătoare căsătoriei şi nu fac parte din ritualurile sau liturghiile obişnuite ale Bisericii.

În timp ce deschiderea papei pentru binecuvântările acordate cuplurilor de acelaşi sex a fost apreciată de mulţi, vocile conservatoare au spus că ar putea zdruncina fundamentele credinţei şi ar putea provoca o schismă în sânul Bisericii.

De la alegerea sa de către Consorţiul Cardinalilor în urmă cu 10 ani, papa Francisc a decis să transforme Biserica într-un loc mai primitor pentru persoanele care se simt excluse, cum ar fi membrii comunităţii LGBT, dar fără a schimba vreo parte din învăţăturile Bisericii referitoare la teme morale.

Papa Francisc a afirmat, în cadrul reuniunii de joi, că creştinii ar trebui să fie mereu neobosiţi şi deschişi la schimbare.

''Credinţa creştină, să nu uităm, nu trebuie să ne confirme sentimentul de siguranţă, să ne lase să ne instalăm în certitudini religioase confortabile şi să ne ofere răspunsuri rapide la problemele complexe ale vieţii'', a spus el.

Papa Francisc a spus că atunci când Dumnezeu ne cheamă ''ne trimite într-o călătorie, ne scoate din zona de confort, din mulţumirea de sine referitoare la ceea ce am realizat deja, iar în acest fel ne eliberează''.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE