Meniu de accesibilitate

Opțiuni principale

Gestionați

Mărimea textului
x1.0
Spațierea textului
x1.0
Spațierea literelor
x1.0
Spațiere înălțime
x1.5

Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, susține că refuză oferta propusă de Iran pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz. Propunerea a fost transmisă Washingtonului în timpul negocierilor indirecte de la New York, desfășurate săptămâna aceasta la ONU.

Teheranul nu a dezvăluit ce prevede documentul, dar susține că aplicarea lui ar fi permis redeschiderea rutei maritime în doar șapte zile.

Donald Trump, președinte SUA: „Resping propunerea lor. Vor să încheie un acord prin care să deschidă imediat strâmtoarea, pentru că pierd rău de tot. Știți, nu poți crede așa ceva. Ei bine, nu vezi asta la știrile false. Dar noi câștigăm cu brio. Avem control total asupra Strâmtorii Ormuz. Vor să încheie un acord și cred că e în regulă. Și mie îmi place să închei acorduri, însă, nu, acest acord nu poate fi acceptat.”

Americanii spun că Iranul nu controlează Strâmtoarea Ormuz

Iranul nu a dezvăluit ce conținea propunerea, dar a susținut că revendicările pe care le are pentru deblocarea situației pot fi rezolvate de Statele Unite în scurt timp.

Abbas Araghchi, ministrul iranian de Externe: „Iranul a transmis Statelor Unite, prin intermediul Qatarului, un plan concret pe șapte zile. Dacă sunt îndeplinite condițiile necesare, strâmtoarea poate fi redeschisă, iar traficul maritim normal poate fi reluat în termen de șapte zile. Alegerea aparține acum Statelor Unite. Iranul nu acceptă constrângerea, amenințările sau intimidarea și nu va renunța la drepturile sale suverane sub presiune.”

Încă înainte de a respinge oficial propunerea, președintele american a postat pe rețeaua sa de socializare o hartă în care Strâmtoarea Ormuz era redenumită ca Strâmtoarea Trump, semn că nu va ceda.

Un oficial american a declarat însă că, în ciuda deciziei lui Trump, continuă discuțiile între Washington și Teheran, inclusiv asupra problemelor nucleare. Acestea se poartă prin intermediul mediatorilor regionali. Iar potrivit unei surse citate de publicația Axios, negociatorii americani le-ar fi spus omologilor iranieni că Teheranul nu controlează calea navigabilă strategică și, prin urmare, nu poate ridica pretenții în legătură cu aceasta.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE