Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UPDATE. Directoarea ASSMB, pusă sub control judiciar: ”N-am luat șpagă. O să ajung un Navalnîi al Bucureștiului”

Update: Directorul general al ASSMB, Oana Sivache, a fost pusă sub control judiciar de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce a fost pusă sub urmărire penală pentru luare de mită, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

La jumătatea lunii decembrie, s-au descins percheziţii la Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi la spitalele "Colţea" şi "Sf. Luca" din Capitală într-un dosar de corupţie legat de implementarea de servicii IT la unităţi sanitare din Bucureşti.

"Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise de funcţionari publici, în cursul anului 2023, în contextul derulării unei proceduri de achiziţie publică ce prevedea implementarea în cadrul unor spitale din Bucureşti a unor servicii IT", preciza DNA.

27/03/2024 , 13:57

În acelaşi dosar, sub control judiciar va fi cercetat şi managerul Spitalului "Colţea", Bogdan Furtună, fiind pus sub urmărire penală pentru dare de mită, au precizat sursele menţionate.

”S-au făcut nişte sesizări şi este normal să se facă verificări. Niciodată nu am luat şpagă, nu am cerut, nu am dat un leu. (...) Eu am vorbit de fiecare dată cu presa, ştiţi că sunt foarte deschisă, mă bucur că există acest interes, vreau să se facă curăţenie, vreau să se facă dreptate şi aştept să vedem organele de cercetare penală ce au de spus. (...) Toate numirile de manageri de fapt au fost prelungiri. Nu s-a schimbat niciun manager, numirea este făcută de către Primăria Generală, noi am respectat legislaţia şi procedura, mai departe să stabilească organele de cercetare penală", a declarat Oana Sivache.

Întrebată de jurnalişti dacă regretă că l-a denunţat la DNA pe Cristian Plută, fostul director-adjunct al ASSMB, şi că a ajutat la inculparea acestuia, Sivache a răspuns: "Nu. Ar trebui să îmi fie frică, ştiu, mafia nu iartă, probabil o să ajung un fel de Navalnîi al Bucureştiului, dar asta este, mergem înainte, nu îmi este teamă. (...) Există o mafie în spitalele bucureştene. Toată lumea ştia, nu s-a întâmplat anul trecut. Toţi ştiau, dar iată că nimeni nu are curaj, şi dacă are curaj, se întâmplă să se facă alte denunţuri şi durează până când o să se stabilească dacă ele sunt justificate sau nu", a declarat Oana Sivache la ieșirea din sediul DNA.

Ce a declarat Oana Sivache la sediul DNA

Directorul general al ASSMB a declarat că încă nu știe de ce a fost chemată în fața procurorilor anticorupție și nu are cunoștință dspre vreo plângere depusă împotriva ei.

”S-au făcut niște percheziții la ASSMB, în decembrie, m-au sunat, am venit să vedem despre ce este vorba, cu siguranță vorbesc cu dumneavoastră la ieșire. Da, sunt curată. Mă aștept la orice, având în vedere că anul trecut am sesizat fapte de corupție, care – după cum știți – s-au și soldat cu câteva condamnări.

Mafia nu iartă. Mă aștept la orice, dar am încredere. Eu mă bucur că au venit, în sfârșit, și vor să facă treabă, să se facă lumină, să se facă curățenie, există niște plângeri depuse de ASSMB pe fapte de corupție, și în 2022, așteptăm ca instituțiile statului să își facă treaba. Eu am încredere.”, a declarat aceasta, potrivit Gândul.

Anchetatorii cred că în anul 2023, în vederea instalării unui sistem informatic, ar fi fost viciate procedurile de achiziţie publică organizate pentru implementarea sistemului de colectare şi procesare a datelor medicale, în spitalele din administrarea municipalităţii.

Pe 6 decembrie 2023, Secţia I a DNA l-a trimis în judecată pe Cristian Plută, fostul director adjunct al ASSMB, şi pe alte 3 persoane pentru fapte de corupţie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE