Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de ploi abundente şi vijelii, valabile în aproape toată ţara, până luni dimineaţa.
Cod portocaliu în opt județe ale țării
În intervalul 28 mai, ora 12:00 - 30 mai, ora 10:00, va intra în vigoare un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi abundente în Oltenia, vestul şi nord-vestul Munteniei şi local în Carpaţii Meridionali, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă de 50 - 90 litri/mp.
Judeţele ce se vor afla sub Codul potocaliu sunt: Mehedinți, Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Teleorman, Argeș și Dâmbovița.
În aceste zone vor fi perioade în care se vor semnala şi vijelii, cu viteze de 75 - 90 km/h, grindină şi frecvente descărcări electrice.
Este în vigoare și un Cod galben
De asemenea, în acelaşi interval de timp, va fi valabil un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată în sudul, sud-estul şi centrul ţării. În perioada 29 mai, ora 12:00 - 30 mai, ora 10:00, va intra în vigoare o avertizare similară pentru nordul ţării, respectiv judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi zona de munte a judeţelor Suceava şi Neamţ.
Astfel, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în regiunile sudice, sud-estice şi centrale, iar duminică, 29 mai, local şi în cele nordice. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, cu viteze de 55 - 75 km/h şi izolat peste 80 km/h, iar pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 30 litri/mp şi izolat 40 de litri/mp.
Judeţele ce se vor afla sub Codul galben sunt: Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Suceava, Mureș, Harghita, Covasna, Brașov, Neamț, Bacău, Vaslui, Galați, Vrancea, Prahova, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Giurgiu, Călărași și Constanța. Și Municipiul București este vizat de această avertizare.