Disidentul rus Alexei Navalny le cere francezilor să voteze cu Emmanuel Macron în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Franța. Navalny o acuză pe Marine Le Pen că este prea apropiată de Vladimir Putin.
"Fără nicio ezitare, fac apel către cetățenii francezi să voteze cu Emmanuel Macron pe 24 aprilie, dar doresc să mă adresez celor indeciși în privința acordării votului pentru Marine Le Pen", a precizat activistul pe Twitter.
Navalny s-a declarat "șocat" de împrumutul de 9 milioane de euro pe care fostul partid Frontul Național, actualmente Raliul Național, l-a contractat de la o bancă rusă.
"Este vorba de corupție. Și este un schimb pentru ca Putin să obțină influență politică", a declarat opozantul Kremlinului, care se află în detenție, în Rusia, din ianuarie 2021.
Partidul lui Le Pen încă plătește pentru împrumutul contractat inițial în 2014 de la bancă rusă First Czech-Russian Bank (FCBR), care a fost închisă ulterior în 2016.
Datoria a fost transferată către o companie rusă de închirieri auto, Conti, apoi cesionată către Aviazaptchast, o firmă condusă de foști soldați ruși.
"Această bancă (FCBR) este o cunoscută agenție de spălare de bani, care a fost creată la solicitarea lui Putin. V-ați dori ca un politician francez să obțină un împrumut de la Cosa Nostra?", a spus Navalny, recunoscut pentru investigațiile despre rețelele de corupție ale elitelor ruse.
"Nu mă îndoiesc vreo clipă că negocierile și înțelegerile cu acești oameni au inclus un element politic suspect. Aceasta este corupție. Și aceasta este vânzare de influență către Putin", a completat acesta.
Marine Le Pen, candidata de extremă dreapta la alegerile prezidențiale, care a intrat în cel de-al doilea tur de scrutin pe 24 aprilie, alături de actualul președinte Emmanuel Macron, a justificat finanțarea rusă prin refuzul băncilor franceze de a acorda împrumuturi partidului său.
Totodată, Marine Le Pen și-a exprimat în mod deschis în trecut admirația pentru Vladimir Putin și a apărat constant politica externă a Moscovei. Aceasta a avut o întrevedere cu președintele Rusiei la Kremlin, în pragul scrutinului din 2017. Reuniunea celor doi a fost considerată o mișcare fără precedent a lui Vladimir Putin, care a fost gazda unei întâlniri cu un candidat la alegerile din Franța și nu cu un oficial guvernamental.
"Direcțiile politice mari cărora mă raliez sunt aceleași cu cele susținute de domnul Trump, dar și de domnul Putin", a declarat Le Pen, într-un interviu, în 2017.
Ea a apărat, de asemenea, anexarea Crimeei de către Rusia, opunându-se sancțiunilor occidentale de la acea vreme, și l-a lăudat pe Putin pentru că " în linii mari, se îndreaptă în direcția bună", atunci când a fost întrebată cum se raportează la politicile Kremlinului.
Deși a criticat invadarea Ucrainei de către Federația Rusă, Le Pen a acuzat NATO și Vestul că au contribuit la alimentarea tensiunilor cu Kremlinul, timp în care Moscova a masat trupe la granița cu Ucraina.
În egală măsură, Le Pen pledează pentru o apropiere de Rusia în privința securității, dar și pentru o retragere a Franței din Comandamentul Aliat al NATO.
Cine este Alexei Navalny
Considerat principalul opozant al lui Vladimir Putin, Alexei Navalny consideră că Kremlinul este responsabil pentru otrăvirea pe care a suferit-o în Rusia, în 2020. Moscova a negat acuzațiile, însă nu a deschis vreodată o anchetă.
Alexei Navalny a fost încarcerat la întoarcerea sa în Rusia din Germania, unde a primit tratament pentru otrăvire. În martie anul trecut, el a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru "fraudă", iar organizațiile controlate de acesta au fost interzise pentru "extremism" în 2021.
Pe lângă partidul lui Marine Le Pen, Navalny a criticat și ceea ce a numit a fi "dreapta europeană", care îl simpatizează pe Vladimir Putin.
"Putin și elita sa politică sunt complet imorali, ei disprețuiesc valorile familiei: a avea a doua și chiar a treia familie, amante și iahturi este firescul pentru ei", a spus acesta.
"Voi susține Franța, pe francezi și pe Emmanuel Macron", a conchis Navalny în postarea sa de pe Twitter.