Acord de 38 de miliarde de dolari între Amazon și OpenAI privind inteligența artificială

OpenAI și Amazon au semnat un acord în valoare de 38 de miliarde de dolari care permite creatorului ChatGPT să își ruleze sistemele de inteligență artificială în centrele de date ale Amazon din SUA. Ca parte a acordului, OpenAI va putea să-și alimenteze instrumentele de inteligență artificială folosind „sute de mii” de cipuri specializate de IA ale Nvidia, prin Amazon Web Services (AWS).

După acest anunț, acțiunile Amazon au crescut cu 4%.

Acord de 38 de miliarde de dolari între Amazon și OpenAI privind inteligența artificială

Acordul vine la mai puțin de o săptămână după ce OpenAI și-a modificat parteneriatul cu Microsoft, care, până la începutul acestui an, fusese furnizorul său exclusiv de cloud computing.

Săptămâna treacută, autoritățile de reglementare din California și Delaware au aprobat ca OpenAI să continue planurile de creare a unei noi structuri comerciale menite „să faciliteze strângerea de capital și să funcționeze în scop lucrativ”. OpenAI are sediul în San Francisco și a fost fondată inițial ca organizație non-profit.

„Progresul rapid al tehnologiei IA a creat o cerere fără precedent pentru puterea de calcul. OpenAI va începe imediat să utilizeze AWS compute ca parte a acestui parteneriat, cu toată capacitatea preconizată a fi implementată înainte de sfârșitul anului 2026 și cu potențialul de a se extinde în continuare în 2027 și mai departe”, a precizat Amazon, într-un comunicat.

Dezvoltarea IA necesită cantități enorme de energie și capacitate de calcul. Iar OpenAI a indicat de mult timp că are nevoie de mai multă infrastructură atât pentru a dezvolta noi sisteme de inteligență artificială, cât și pentru a menține în funcțiune produsele existente, precum ChatGPT. Compania a alocat recent peste 870 de miliarde de euro pentru cheltuieli legate de inteligența artificială, inclusiv cu proiecte de centre de date cu Oracle și SoftBank și acorduri de furnizare de semiconductori cu Nvidia, AMD și Broadcom.

Unele dintre aceste acorduri au stârnit îngrijorarea investitorilor cu privire la natura lor „circulară”, întrucât OpenAI nu este încă profitabilă și nu poate plăti în prezent pentru toată infrastructura furnizată de partenerii săi de cloud, bazându-se în schimb pe așteptările privind randamentele viitoare, potrivit Euronews.com. CEO-ul OpenAI, Sam Altman, a respins aceste îngrijorări săptămâna trecută, descriindu-le ca speculații „fără suflu”.

„Veniturile cresc rapid. Pariez că vor continua să crească”, a declarat Altman, într-un podcast.

Amazon este deja principalul furnizor de servicii cloud pentru start-up-ul de IA Anthropic, un rival al OpenAI care dezvoltă chatbotul Claude.

Aminmtim că, pe 20 octombrie, serviciile gigantului Amazon au picat la nivel global. Platforme de banking, portaluri de știri sau zeci de aplicații cu milioane de utilizatori, printre care Snapchat, Duolingo și Roblox, nu au mai putut fi accesate, din cauza unei defecțiuni. Gigantul Amazon gestionează o treime din serviciile de cloud la nivel mondial, iar asta a însemnat că acea întrerupere a afectat afaceri de miliarde de dolari.

Interesant este că, tot atunci, OpenAI și-a anunțat lansarea propriului browser bazat pe inteligența artificială, ca o provocare pentru Google. Se numește ChatGPT Atlas. Compania spune că lansarea browserului care integrează ChatGPT ca element central al navigării pe internet marchează un nou moment. Dacă până acum utilizatorii puteau apela la ChatGPT pentru căutări sau clarificări într-o fereastră separată, Atlas permite ca asistentul să acționeze direct în pagina pe care se află. ChatGPT „înțelege” conținutul site-ului pe care îl vizitezi, te poate ghida, poate genera răspunsuri în context și poate executa sarcini fără a comuta între aplicații.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE