Astăzi se împlinesc 100 de ani de la începutul „Marșului asupra Romei”, lovitura de stat dată de Benito Mussolini care a dus la instalarea primului regim fascist din Europa. Acesta avea să fie începutul sfârșitului pentru democrația italiană, iar regimuri de inspirație fascistă aveau să fie instaurate, în decursul următorilor ani, în mai multe state europene.
Ce a fost Marșul asupra Romei?
Italia a intrat în anii ’20 profund nemulțumită de consecințele Primului Război Mondial. Țara a fost cuprinsă de revolte, greve și lupte politice care au erodat treptat democrația. Printre noile forțe politice apărute din ruinele Primului Război Mondial s-au numărat și fasciștii, conduși de un fost jurnalist, Benito Mussolini.
Primii adepți ai mișcării fasciste au fost în linii mari uniți de o ideologie ultra-naționalistă care respingea principiile democrației și cerea un guvern central autoritar. Mișcarea a crescut rapid în dimensiuni, exploatând nemulțumirile socio-economice din Italia și teama clasei de mijloc față de socialiști. În octombrie 1922, Mussolini a realizat că avea o fereastră de oportunitate pentru a prelua total puterea în Italia.
Pe 27 octombrie un grup de „cămăși negre” (aripa paramilitară a fasciștilor) a intrat în Roma. Premierul de la vremea respectivă, Luigi Facta, a încercat să declare stare de asediu, dar regele a refuzat să semneze ordinul, ceea ce a dus la capitularea guvernului în fața forțelor lui Mussolini. Până la sfârșitul lunii, transferul de putere avea să fie complet, iar Mussolini va fi numit premier al Italiei. Ulterior, Mussolini avea să își consolideze treptat puterea prin tactici de intimidare și modificări ale sistemului electoral italian. Democrația a fost înlocuită printr-un regim totalitar, iar Italia va deveni o sursă de inspirație pentru Adolf Hitler și mișcarea nazistă.
Un secol mai târziu, mai este fascismul o amenințare?
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, Partidul Național Fascist se va desființa, iar Mussolini avea să fie ucis. Primul guvern postbelic al țării a fost condus de partizani și antifasciști. Până în 1952, a fost introdusă o lege care interzicea orice propagandă fascistă.
Acest lucru nu a însemnat însă că ideile fasciste au dispărut complet. Mii de italieni au făcut parte din mașinăria instituțională a regimului fascist și adoptaseră simpatii fățișe pentru Mussolini. Mulți foști membri ai partidului sau simpatizați vor reintra în sistemul politic italian postbelic. Printre aceștia s-a numărat și unul dintre cei mai importanți prim-miniștri de după război ai Italiei: Amintore Fanfani. Lider al Partidului Creștin Democrat, acesta fusese membru al partidului fascist și semnatar al legilor rasiale antisemite introduse în 1938.
Alți foști fasciști și-au format propriile partide, precum Mișcarea Socială Italiană (MSI), care a reînviat principiile Partidului Fascist. MSI s-a bucurat de sprijin destul de mare în centrul și sudul Italiei, până când s-a desființat în 1995, după prăbușirea partidelor majore din Italia. Printre foștii membri MSI se numără și actualul premier al Italiei, Giorgia Meloni, așa cum notează euronews.com.
Meloni și-a exprimat chiar simpatia pentru Mussolini. „Cred că a fost un politician bun”, a spus ea pentru televiziunea franceză în 1996. „A făcut ceea ce a făcut pentru Italia”. Meloni va avansa mai apoi pe treptele politicii italiene, devenind ministru al tineretului în guvernul de centru-dreapta al lui Berlusconi din 2008 până în 2011, iar mai târziu președintele Fratelli d'Italia - un partid național-conservator care este văzut ca fiind moștenitorul MSI.
Inițial, o forță politică minoră, Fratelli d'Italia vor crește în popularitate în timpul pandemiei de coronavirus, iar după alegerile generale din septembrie 2022, vor deveni cel mai mare partid al Italiei.
