Global
Mai multe articole
Cine este Mohammad Mokhber, cel care va deveni președintele interimar al Iranului după moartea lui Ebrahim Raisi
Mohammad Mokhber (68 de ani), care este primul vicepreședinte al Iranului ar trebui să devină președinte interimar, în baza Constituției țării, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, potrivit Reuters.
UPDATE: Ebrahim Raisi, președintele Iranului, a murit în accidentul de elicopter. Cinci zile de doliu național în Iran
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, a declarat luni un oficial iranian.
Specialiștii ridică semne de întrebare după accidentul aviatic în care a murit președintele Iranului: Nu poate fi vorba de o slabă planificare a zborului
Unii specialiștii militari cred că incidentul în care a fost implicat președintele iranian nu poate fi pus pe seama unei slabe planificări a zborului, a unei erori umane.
Extrădarea lui Julian Assange în SUA, decisă de o instanță din Marea Britanie. Fondatorul WikiLeaks, acuzat de spionaj
Un tribunal din Marea Britanie urmează să ia, luni, decizia finală în cazul extrădării lui Julian Assange în Statele Unite. Fondatorul WikiLeaks ar urma să fie judecat în cazul scurgerii de documente secrete americane, după 13 ani de lupte în instanță și arestări.
Israel, criză în cabinetul de război. Un membru important amenință cu demisia
Mii de oameni au protestat din nou la Tel Aviv. Ei au cerut demisia premierului israelian și organizarea de noi alegeri parlamentare. Oamenii vor un armistițiu în războiul din Fâșia Gaza și eliberarea tuturor ostaticilor ținuți de Hamas.
Trei români, blocați în Noua Caledonie. A fost declarată stare de urgență, după violențele din teritoriu francez
Trei cetățeni români se află în Noua Caledonie, unde a fost decretată stare de urgență din cauza violențelor, iar zborurile comerciale sunt suspendate. Cei trei români sunt în contact direct cu reprezentanții Consulatului General al României la Paris.
SUA avertizează că nu acceptă un joc al Chinei ''pe două terenuri'', cu Occidentul şi cu Rusia în acelaşi timp
Washingtonul nu este de acord ca preşedintele chinez Xi Jinping să "joace pe două terenuri", adică să consolideze legăturile Chinei atât cu Occidentul cât şi cu Rusia, a transmis joi diplomaţia americană.
Vladimir Putin și Xi Jinping, o ”prietenie de neînlocuit”. Președintele rus i-a mulțumit omologului său pentru încercarea de a soluționa ”criza din Ucraina”
Rusia și China sunt principalii factori de stabilitate pe scena internațională, a susținut Putin, în cadrul întâlnirii cu liderul comunist de la Beijing, în prima sa vizită în China după inaugurarea celui de-al cincilea mandat.
Explainer: Ce este cazul de genocid al Africii de Sud împotriva Israelului la CIJ
Curtea Internațională de Justiție organizează săptămâna aceasta audieri într-un caz intentat de Africa de Sud, care acuză Israelul de genocid în războiul din Gaza și solicită oprirea de urgență a ofensivei sale de la Rafah.
Mai multe ţări sunt interesate de sistemele antiaeriene Arrow, cu care Israelul a respins rachetele iraniene
Compania de stat israeliană Aerospace Industries (IAI) susţine că mai multe ţări sunt interesate de sistemele Arrow pe care le dezvoltă şi care au jucat un rol important în respingerea atacului iranian cu rachete din 13-14 aprilie.
Franța mobilizează soldați în Noua Caledonie și interzice Tiktok pe fondul revoltelor violente. Starea de urgență, decretată de Macron
Guvernul de la Paris a anunțat desfășurarea de militari pentru a securiza porturile și aeroportul din Noua Caledonie, unul dintre teritoriile de peste mări ale Franței.
Xi Jinping, după ce l-a primit pe Putin la Beijing. ”Vom lucra împreună pentru a menține echitatea și dreptatea mondială”
Vladimir Putin a ajuns joi la Beijing, unde are programată o vizită oficială de două zile. Este prima deplasare externă de la preluarea celui de-al cincilea mandat de președinte.
Ucrainenii îl presează pe Biden să le permită utilizarea rachetelor cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Rusiei. Unde vor să lovească
Rușii atacă acum unități ucrainene suprasolicitate, cu mare carență de echipamente, iar militarii ruși mai și cedează teren pe măsură ce se regrupează, în dorința de a evita pierderile umane prea consistente.
Putin susține planul de pace al Chinei pentru războiul din Ucraina. ”Oficialii de la Beijing înțeleg cu adevărat cauzele profunde”
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că sprijină planul Chinei pentru încheierea războiului din Ucraina, întrucât oficialii de la Beijing înțeleg ”cauzele profunde” al crizei.
SUA urmează să trimită în Israel arme de un miliard de dolari. Administrația Biden a informat Congresul
Decizia a fost adoptată la o săptămână după ce președintele american Joe Biden a amenințat că va limita ajutorul militar ca urmare a acțiunilor forțelor israeliene în zona punctului de trecere a frontierei de la Rafah.
Zeci de teroriști Hamas prinși în Rafah, anunță Israelul. Statul evreu susține că nu va renunța la operațiunea militară din Rafah
Premierul Benjamin Netanyahu nu este dispus să renunțe la planurile sale chiar dacă organizațiile umanitare și aliații au avertizat că extinderea luptelor în sudul Fâșiei Gaza ar putea adânci criza din regiune.
Criză majoră de suc de portocale. Principalul furnizor se aşteaptă la cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani
Brazilia, cel mai mare exportator mondial de suc de portocale, ar urma să strângă în acest an cea mai slabă recoltă din ultimii 36 de ani, după ce seceta a afectat în mod grav culturile.