Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

De Ziua Victoriei, Vladimir Putin amenință cu armele nucleare. Cum a arătat anul acesta parada militară

”Trupele strategice de rachete nucleare sunt în alertă”, a avertizat președintele Federației Ruse, din Piața Roșie de la Moscova, acolo unde a avut loc tradiționala paradă militară de Ziua Victoriei.

Manifestațiile, prin care se dorește demonstrarea superiorității militare a Rusiei au avut loc în condiții meteo mai puțin favorabile, la Moscova a nins. Comparativ cu alți ani, parada din acest an a fost mai modestă ca număr de soldați și tehnică militară.

Vladimir Putin a glorificat acțiunile armatei sale

Moscova a marcat 79 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial. Și asta pe fondul conflictului sângeros pe care l-a provocat în Ucraina și care durează de peste doi ani.

VEZI GALERIA
4 imagini

În discursul său din Piața Roșie, de lângă zidurile Kremlinului, Vladimir Putin a glorificat acțiunile armatei sale care invadează Ucraina. Totuși, liderul de la Kremlin nu a pronunțat denumirea țării vecine și nu a vorbit despre evoluțiile sau planurile de război.

Putin a citit discursul de pe foaie, discurs care era scris cu caractere vizibil mari.

”Forțele noastre strategice sunt permanent în stare de luptă”

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse: Respingem pretențiile oricărui stat sau alianță la exclusivitate. Rusia va face totul pentru a nu admite o confruntare globală, dar, în același timp, nu vom permite nimănui să ne amenințe. Forțele noastre strategice (rachetele nucleare intercontinentale n.r.) sunt permanent în stare de luptă. Pentru Rusia, pentru Victorie, Ura!

După discursul lui Putin au urmat salve de tun și intonarea imnului de stat al Rusiei. Este vorba de imnul fostei Uniuni Sovietice, care a fost reintrodus de Vladimir Putin, dar cu textul versurilor modificat.

Aliatul lui Putin a participat la paradă

La Parada de la Moscova a participat și aliatul lui Putin, președintele Belarusiei, Aleksandr Lukașenko. Au mai fost câțiva șefi de stat din fostele republici sovietice din Asia Centrală, dar și lideri din America Latină și Africa. Prin Piața Roșie au defilat 9 mii de soldați și 79 unități de tehnică militară.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE