Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Coroana Reginei Maria, adusă la Iași în premieră: Va fi expusă la Palatul Braunstein

Coroana Reginei Maria, purtată la încoronarea Regelui Ferdinand în 1922, poate fi admirată pentru prima dată la Iași! Celebra podoabă va sta la Palatul Braunstein din centrul orașului, timp de o lună. Așa că poate fi văzută acolo și pe 10 mai, de Ziua Regalității.

Coroana Reginei Maria este o bijuterie unică, de o frumusețe rară, estimată la 25 de milioane de euro, și cu o valoarea istorică de neprețuit. Diadema va fi readusă la Muzeul Național de Istorie din București în iunie.

Expoziția reunește numeroase obiecte ce au aparținut Reginei Maria

La parterul Palatului Braunstein din Iași, în sala Tezaur Regal, pot fi admirate numeroase piese care au aparținut Reginei Maria. Atracția expoziției este, însă, coroana Reginei. Diadema a fost construită din aproximativ două kilograme de aur.

Coroana a fost purtată de Regina Maria la încoronarea din 1922 de la Alba Iulia. Este considerată ca fiind una dintre cele mai frumoase bijuterii din Europa secolului XX.

Aurica Ichin, directorul Muzeului Municipal "Regina Maria" Iași: Regina și-a dorit coroana ei să fie unicat. Nu și-a dorit să semene cu alte coroane. Este frumos împodobită cu perle, cu rubine, cu diamante. Și toate acestea o fac și îi dau un caracter unic. Vor putea fi admirate desenele ei, vor putea fi admirate obiectele aduse de la Pelișor, de mobilier, ceasul reginei și multe obiecte care i-au aparținut.

"Maria a României, Regină și artistă"

Sub titlul "Maria a României, Regină și artistă", expoziția dezvăluie vizitatorilor cele două laturi ale suveranei. Și amintește că Iașul este un oraș regal, cu un important rol în istoria României Mari.

Elevă: Mi se pare cu adevărat extraordinară. Sunt foarte multe lucruri, obiecte care mi-au atras atenția. Sunt de părere că ieșenii ar trebui dă profite că toate aceste artefacte se află chiar în orașul lor.

Iuliana Brătescu, profesoară de istorie la Colegiul Național Iași: Copiii sunt încântați pentru că e o istorie despre care nu prea avem timp să vorbim la școală. Trecem, așa, fugitiv prin istoria monarhiei. Mai ales că ei sunt de clasa a noua, acum fac istorie mai aprofundat.

Elevă: Cred că cel mai reprezentativ obiect din expoziție este chiar coroana pentru că este ceea ce ne face faimoși ca români și în afara țării. Și cel mai mult m-a atras faptul că astăzi am aflat foarte multe lucruri pe care nu le știam și m-a apropiat, cumva, de istoria noastră.

Valoarea coroanei unicat se ridică la 25 de milioane de euro

Coroana Reginei Maria a fost transportată sub protecția Jandarmeriei Române. Valoarea acestei podoabe unicat se ridică la 25 de milioane de euro. Diadema va rămâne în Iași până pe 8 iunie. Celelalte obiecte regale vor putea fi admirate acolo până pe 8 august.

Elevă: Mi se pare că este un privilegiu pentru toți și că avem această ocazie pe care nu mulți o au și cred că toți tinerii ar trebui sa vină să vada această expoziție

Expoziția este deschisă de miercuri pana duminica, intre orele 9 -19. Pretul unui bilet este de 20 de lei.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE